Prietenului meu, Octavian Guțu (In memoriam)

Daniel Mureşan

Ne-a părăsit reputatul profesor Octavian Guțu, dascăl prin vocaţie, educator al multor generaţii cărora le dezvăluia tainele limbii române şi ale formării caracterului de om şi cetăţean, mizând enorm pe generaţia tânără.
Ne știam de aproape treizeci de ani, dar în ultima vreme, din pricina bolii dânsului, întâlnirile noastre au fost mai rare. Dar vorbeam la telefon de două-trei ori pe săptămână, despre cărți, oameni sau bunătate. Îmi vor lipsi foarte mult discuțiile cu dânsul, în care, ca și Cioran, jucam rolul „scepticului de serviciu al unei lumi în declin”, profesorul demolându-mi scepticismul cu încrederea sa într-o lume mai bună, plină de oameni frumoși. Patriotismul și înflăcărarea dânsului pentru schimbarea în bine a societății noastre erau molipsitoare și cred că îi putem fi cu toții recunoscători pentru aceasta.
Profesorul era plin de iubire de semeni, de o seriozitate maximă, dar mai ales era maiestuos. Acesta cred că este cuvântul care-l poate defini cel mai bine pe domnul profesor. De la primele vorbe impunea respect. Elocința dânsului răzbătea din interacțiune, din schimburile de idei. O întreagă comunitate îl respecta pe Octavian Guțu, fie în calitate de foști elevi, de foști sau actuali colegi din învățământ sau administrație. Sigur, cele de mai sus sunt doar câteva dintre calitățile marelui OM Octavian Guțu.
S-a stins o flacără care a ars cu pasiune, poate prea intens, pentru meseria de dascăl. Ne despărțim de o personalitate a învățământului și culturii sălăjene, probabil cea mai mare personalitate a Șimleului din acest secol. Rămâi cu bine, prietene drag, care ai plecat lăsând multe cărți nedezbătute, multe articole nescrise. Sunt convins că va veni un moment, undeva în lumină, în care vom putea relua discuțiile noastre.